Modelul buletinului de vot, aprobat de BEC: cum sunt împărțiți cei 14 candidați

Modelul buletinului de vot, aprobat de BEC: cum sunt împărțiți cei 14 candidați
Publicat: 09/10/2014, 20:46
Actualizat: 29/09/2018, 18:54

Astfel, pe prima pagină vor fi imprimate opt patrulatere cu numele următorilor candidați: Kelemen Hunor (UDMR), Klaus Iohannis (ACL), Dan Diaconescu (PPDD), Victor Ponta (Alianța Electorală PSD-UNPR-PC), William Brînză (PER), Elena Udrea (PMP), Mircea Amariței (Prodemo) și Teodor Meleșcanu (independent).

Pe pagina a doua a buletinului de vot vor fi înscriși candidații Gheorghe Funar (independent), Zsolt Szilagyi (PPMT), Monica Macovei (independent), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), Călin Popescu Tăriceanu (independent) și Corneliu Vadim Tudor (PRM).

Patrulaterele cu numele candidaților sunt înscrise pe două coloane, numerele impare în partea stângă, iar cele pare în dreapta.

Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a precizat că macheta buletinului de vot, așa cum a fost prezentată, spre aprobare, membrilor BEC, de Monitorul Oficial, a fost astfel concepută – cu două pagini, pe prima opt candidați, iar pe a doua 6 candidați – la solicitarea BEC.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Răsturnare de situație în cazul crimei de la Brăila. Sub unghiile dentistei s-ar fi găsit...
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
Rezultate Titularizare 2024. Edu.ro publică notele finale ale profesorilor, după contestaţii
„Durere mare” Ei sunt părinții Marinei Gavril, doctorița ucisă cu sânge rece în Brăila! Primul...
Primele declarații ale lui David Popovici după calificarea în finala de 100 metri liber. Cum...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
2024: Trebuie permis pentru motocultor cu remorcă?
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat în Iran / Ce spune Israelul / Primele...
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Decizie ISTORICĂ luată de Mircea LUCESCU. Vestea pe care toată România o aștepta
Locul unic din România, magnet pentru turiști. Este comparat cu Marea Moartă
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Loredana Groza, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din carieră. Cum a reușit să atingă...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Consumul moderat de alcool nu este, până la urmă, benefic pentru sănătate, arată un studiu